Importanța și rolul biofactorilor în bolile metabolice

19 apr. 2022 | Evenimente online

Timp De citit: ( Număr de cuvinte: )

În cadrul campania educațională “Biofactorii și bolile metabolice”, luna aprilie este dedicată biofactorilor.

Importanța și rolul biofactorilor esențiali în bolile metabolice va fi tema centrală a webinarului dedicat publicului larg care va avea loc joi, 21 aprilie 2022, începând cu ora 19:00.

Webinarul are ca invitați și teme:

1. Prof. Emerit Dr. Nicolae Hâncu, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, Membru de Onoare al Academiei Române – “Silimarina și bolile cronice de ficat”

Bolile hepatice cronice reprezintă o cauză majoră de mortalitate și morbiditate la nivel global. Boala ficatului gras nonalcoolic (NAFLD) este una dintre cele mai frecvente afecțiuni hepatice, cu o prevalență în creștere, inclusiv în rândul populației până în 18 ani. Eficacitatea silimarinei în NAFLD, cât și în hepatopatiile toxice și medicamentoase, a fost demonstrată în numeroase studii clinice. Mai mult, în ultimii zece ani au fost identificate prin cercetări experimentale și alte calități benefice ale silimarinei, cum ar fi: antioxidant, antiinflamator, imunomodulator și, recent, efect antifibrotic, respectiv de stimulare a regenerării hepatice.

2. Șef Lucrări Dr. Anca Crăciun, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice – “Acidul alfa lipoic și diabetul zaharat”

Acidul alfa lipoic, cunoscut și sub denumirea de acid tioctic, este o substanță de tipul vitaminelor, care acționează ca antioxidant atât intra, cât și extra celular. Rolul principal al acidului alfa lipoic este de a acționa asupra stresului oxidativ în patogeneza complicațiilor diabetului zaharat. Stresul oxidativ are impact în diabetul zaharat la mai multe niveluri, deoarece conduce la complicaţii microvasculare, macrovasculare, afectarea activităţii insulinei şi deteriorarea funcţiei celulelor β. Mai mult, are rol de antioxidant și în patologia neurologică, datorită multiplelor sale mecanisme biochimice. Acesta ar putea fi veriga terapeutică pentru afecțiunile neurovasculare, neurodegenerative sau neuroinfecțioase.

Vei putea urmări live acest webinar pe pagina de Facebook Pacientul 2.0 sau pe Facebook Wӧrwag Pharma România și Facebook Biofactori.

Despre campania educațională „Biofactorii și bolile metabolice”

Compania germană WӦRWAG Pharma lansează și anul acesta o nouă campanie educațională gratuită – ”Biofactorii și bolile metabolice”. Campania este adresată atât specialiștilor din domeniul sănătății, cât și pacienților și publicului larg.

În cadrul unor evenimente online succesive se vor prezenta biofactorii care ajută la menținerea stării de sănătate sau la dobândirea ei, scoțând în evidență și beneficiul lor potențial în managementul diferitelor boli metabolice.

Profită de această oportunitate de a învăța de la cei mai buni experți în domeniul sănătății! Investește în sănătatea ta și a celor din jur!

Ne bucurăm că ați fost alături de noi în această campanie și că ați participat într-un număr atât de mare. Avem convingerea că ați investit eficient timpul dumneavoastră prin urmărirea acestor webinarii. Vă așteptăm cu drag și la acest ultim webinar!

P.S. Fii alături de noi și pe rețelele noastre de socializare:

Facebook Wӧrwag Pharma România

Facebook Biofactori

LinkedIn

YouTube

Share This